CVWATER GROUP a finalizat un proiect complex de infrastructură pentru managementul apei în cadrul unității de producție din cadrul unei fabrici din industria alimentară, integrând trei sisteme tehnologice: o stație de tratare a apei cu o capacitate de 250 m³/zi, o stație de epurare a apelor uzate industriale cu o capacitate de 175 m³/zi și o instalație de tratare avansată pentru reutilizarea apei epurate, cu o capacitate de 175 m³/zi.
Soluția tehnică include procese de filtrare multimedia, filtrare cu cărbune activ, dedurizare, osmoză inversă, flotație cu aer dizolvat (DAF), epurare biologică și ultrafiltrare, completate de sisteme automate de monitorizare și control.
Proiectul asigură gestionarea integrată a resurselor de apă, de la tratarea apei necesare proceselor tehnologice până la epurarea și pregătirea apei uzate pentru reutilizare, contribuind la optimizarea consumului de apă și la reducerea impactului asupra mediului.
Rezultatul: o infrastructură tehnologică integrată, automatizată și adaptată cerințelor unui proces industrial complex, care susține eficiența operațională și utilizarea responsabilă a resurselor de apă.










